Duminică (2 octombrie), la invitația mareșalului Marek Kuchciński, profesorul Zdzisław Krasnodębski, un cunoscut istoric al ideilor, autor al mai multor cărți, profesor la Universitatea din Bremen și la Universitatea Cardinal Stefan Wyszyński din Varșovia, a venit la Przemyśl cu o conferință. Profesorul Krasnodębski a împărtășit cu un public numeros (în sala de concerte a Societății de Muzică Przemyśl) reflecțiile sale despre "globalizare, libertatea națiunilor și patriotismul modern". Iată o prescurtare a părții principale a discursului respectiv:

Sprijinul pentru "Platforma Civică" se bazează în mare parte pe percepția larg răspândită că este un partid pro-modernizare, care merge în aceeași direcție cu lumea. Cei care cred acest lucru, consideră în același timp că "Lege și Justiție" este o forță conservatoare și nu foarte modernă. Profesorul Krasnodębski a reflectat critic asupra unor astfel de opinii și a acestei convingeri, bazându-se pe istorie și analizând evoluțiile actuale din Europa și din lume.

{galerie}krasnodebski2011{/gallery}

Din punct de vedere istoric, ideea de stat național a luat naștere în 1918, când imperiile care se prăbușeau au fost împărțite între națiuni individuale. Acestea s-au suprapus peste granițele culturale și politice și au apărut ca o expresie a libertății națiunilor. Paradoxul Poloniei în această perioadă a fost compoziția multinațională a populației statului polonez, renăscută după o lungă perioadă de robie. În Polonia de dinainte de război, doar 64% din populație era poloneză și, probabil, existau și mai puțini polonezi cu conștiință politică. În 1989 a fost altfel. Sub influența războiului și a întregii istorii a Republicii Populare Poloneze, Polonia devenise practic un stat monoetnic și, în plus, marea majoritate a polonezilor se declarau catolici. Cu toate acestea, la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90 exista deja convingerea, legată de procesul de globalizare, că era statelor naționale se apropie de sfârșit. Acesta a fost cazul în Europa de Vest. În Germania, oamenii au spus la vremea respectivă că vechile conflicte polono-germane erau irelevante, deoarece va exista o integrare europeană și în curând vom fi cu toții europeni.

O altă dogmă predomina la acea vreme, cea neoliberală, conform căreia orice deschidere economică este pozitivă și piața este infailibilă. Această opinie era în contrast cu punctul de vedere care a prevalat în 1918 și în perioada interbelică, când exista un naționalism economic general acceptat care susținea dezvoltarea industriei proprii și aplicarea protecționismului în economia propriei țări. Dar în 1989 a fost altfel. Dacă acest proces de răsturnare a comunismului ar fi avut loc 20 de ani mai târziu, astăzi ne-am fi construit economia în mod diferit. Căci dogmele liberalismului în economie se prăbușesc deja. Astăzi, economiști eminenți, chiar și laureați ai Premiului Nobel, sunt de acord că piața nu este infailibilă și că, într-o anumită măsură, capitalul are naționalitatea sa.

În urma globalismului și neoliberalismului, există și o condamnare a naționalismului în țările conducătoare ale Uniunii Europene. Este interesant, însă, că atunci când un politician maghiar sau polonez cere ceva pentru țara sa, se numește „naționalism” (de fapt, aceasta este eticheta pe care partidul „Lege și Justiție” este etichetat în Germania, numindu-l național -forța conservatoare) - dar cum Dacă o face un politician german sau francez, se subliniază imediat că o face în interesul european. Când primul gaz de la conducta care mergea din Rusia pe fundul Mării Baltice a început să curgă recent spre Kreiswald, Radio Germană a raportat că acesta a fost cel mai important proiect energetic european, ocolind țările de tranzit instabile. Desigur, ascultătorul german nu a fost informat că această conductă ocolește și Polonia stabilă și democratică, pentru că aceasta nu s-ar potrivi cumva cu „caracterul european” al acestei investiții. Astfel de exemple pot fi multiplicate.

În această perspectivă a globalismului și a modernității, ne putem întreba dacă patriotismul mai are sens, dacă nu cumva este anacronic. A fi patriot este o trăsătură pozitivă?

În Europa de Vest, i s-a dat deja o conotație negativă, atât de mult încât studenților le este teamă să recunoască astfel de sentimente. Și totuși, patriotismul este una dintre virtuțile loialității și înseamnă că suntem mai strâns legați de propria națiune decât de altele. Într-un anumit sens, viața unei ființe umane individuale dobândește un sens moral mai profund prin participarea la viața comunității. Și dacă nu ne simțim conectați, dacă nu ne vedem viața ca parte a vieții națiunii noastre, pierdem ceva. Ne privăm de o anumită dimensiune importantă. Iar astăzi, tocmai pe acest plan apare diferența fundamentală dintre cele două mari forțe politice din țara noastră. Astăzi - așa cum s-a întâmplat adesea în timpul pierderii independenței la sfârșitul secolului al XVIII-lea și mai târziu - se pot auzi, de asemenea, multe voci care pun sub semnul întrebării sensul rămânerii la ideea unui stat independent, suveran, de mărime medie în Europa, cu propriile instituții și propria economie. Trenurile poloneze întârzie? - Atunci, am auzit că Deutsche Bahn ar trebui să le preia. "Lotul" este ineficient? - Lăsați Lufthansa să o preia.

Astăzi, lumea se schimbă. Au apărut așa-numitele "puteri emergente". (puteri emergente): China, India, Brazilia. Aceste țări nu intenționează să renunțe la politicile lor clasice în materie de suveranitate. Ca urmare, întreaga politică mondială se schimbă. Toată lumea se întreabă când va deveni China cea mai puternică țară din lume. Și în Europa a avut loc o mare schimbare. Astăzi, oamenii spun deja că țările cele mai puternice ar trebui să conducă Uniunea Europeană și că, de facto, Uniunea este condusă de un "directorat franco-german".

Dar germanii înșiși par să se afle într-o dilemă cu privire la modul în care își pot proteja suveranitatea și democrația în același timp. Pentru că nu există altă democrație decât democrația în cadrul unui stat național, un stat suveran. Constituționaliștii germani avertizează că integrarea europeană nu mai poate fi aprofundată. De asemenea, în ultima vreme a existat o dezbatere uriașă cu privire la faptul dacă cancelarul Merkel poate promite ajutor Greciei fără a cere acordul Parlamentului german. La urma urmei, acest lucru riscă să marginalizeze Parlamentul german și astfel, în același timp, să marginalizeze alegătorii și democrația de acolo. Pentru că acest lucru ar însemna că poporul german nu mai este suveran.

Totuși, acestea sunt întrebări pe care partidul de guvernământ nu și le pune deloc în Polonia și promite doar 300 de miliarde de zloți din visteria Uniunii Europene, pe care îi va cheltui pentru aceste proiecte de construcție de drumuri neterminate și întârziate. Nu pare să fie interesat de chestiuni mai importante privind viitorul statului și al națiunii poloneze. Între timp, situația din Europa și din lume este atât de dinamică, încât această ideologie a globalizării și a declinului statului național devine ea însăși anacronică. Așadar, trebuie să ne întrebăm (atât politicienii, cât și alegătorii la aceste alegeri): care este locul Poloniei în Europa și în lume? Cine vrem să fim? Vrem să fim oameni liberi în propria noastră țară, o națiune care să se descurce singură, sau vrem - chiar dacă am avea o situație ceva mai bună - să fim subordonați unor structuri independente de noi?

Ei bine, baza pentru dezvoltarea Poloniei pare să fie, printre altele: un stat polonez puternic (care trăiește, desigur, în armonie cu vecinii săi), o identitate națională sănătoasă și puternică, o politică istorică adecvată - adică ceea ce putem găsi și în programul "Lege și Justiție".

Strămoșii noștri au avut adesea o dilemă: să lupte sau să nu lupte? Din fericire, această dilemă nu este relevantă astăzi, deși rămâne de văzut dacă nu va fi relevantă în viitor. Ministrul Klich a dezarmat practic armata poloneză, iar în lumea modernă, puterea militară și capacitatea de a te apăra sunt, de asemenea, importante. Cu toate acestea, patriotismul de astăzi este de o natură ușor diferită. Președintele Lech Kaczyński a subliniat acest lucru într-unul dintre discursurile sale: "Eroismul de astăzi nu mai este, în general, eroismul luptei armate, deși există și excepții. Trebuie să fie eroismul de a construi un stat polonez cinstit, decent și bine organizat. Eroismul celei de-a patra Republici. Patriotismul înseamnă responsabilitate pentru generațiile viitoare, pentru soarta statului. Este memoria celor care au plătit cel mai mare preț pentru libertatea noastră. La fel cum nu există patriotism fără să ne amintim istoria națională, nu există patriotism fără să ne asumăm responsabilitatea pentru viitor."