'Mansarda culturală' a fost retipărită, cu premiera va avea loc duminică, 2 iunie, la Muzeul Național al Regiunii Przemysl. Przemysl. Acesta este un eveniment special, puternic împletit cu celebrările aniversare. aniversarea alegerilor din iunie '89.
Podul este asociat cu un loc misterios, oarecum ascuns. de la un vizitator ocazional. În același timp, stârnește curiozitatea cu privire la ceea ce ascunde, este o promisiune a ceva interzis, o oază de lucruri, gânduri, închipuiri care au s-au oprit pentru o clipă în călătoria lor între lumea reală. Experiențele adunate în pod capătă un nou sens și se întorc din nou la oameni. Iată ce a fost Mansarda Culturală: un ziar clandestin care a fost creat în pod, în capetele oamenilor care caută refugiu dintr-o lume ostilă. lume.
"Numele revistei se referea la moștenirea generațiilor; prăfuită, abandonată undeva într-un pod, și fără de care viziunea comunității ar fi totuși una incompletă. Pentru unii, a fost o ocazie de a se întâlni cu arta, pentru alții, un gând nou, o idee. Mansarda Culturală nu este, așadar, doar numele unei reviste literare și artistice, ci și un loc de întâlnire pentru un grup de prieteni care creează un circuit cultural independent. Este o mansardă adaptată a unei case unifamiliale, plină de lucrări de artiști, tablouri și cărți, de unde se puteau vedea dealurile din jur. În fața casei, o livadă veche de meri întinși de câteva zeci de ani, cu o pajiște multiflorală necosită. Multă verdeață peste tot. Din perspectiva mansardei ("loft"), am privit lumea din jurul nostru, fără a uita de existența "subteranului". Așa că trăiam o viață oarecum dualistă: munceam, ne ocupam de treburile cotidiene conform regulilor comuniste, dar alături spiritual - ceva mult mai important", scrie Marek Kuchciński, gazda mansardei și unul dintre redactorii "Strych", în introducerea la reeditare. ("SK" a mai fost editat de Jan Musiał, Mirek Kocoł, apoi de Mariusz Kościuk).
Profesorul Jarosław Piekalkiewicz, de exemplu, nu se teme de comparații îndrăznețe: "Mansarda a fost mai importantă decât pare la prima vedere. Atmosfera acestor adunări mi-a amintit de adunările mele din armata de casă. În pod, ca și în AK, ne simțeam liberi. Desigur, în timpul războiului am riscat mult mai mult, din cauza torturii și a morții, dar pentru noi, ca și pentru membrii mansardei, "Polonia nu este încă moartă, atâta timp cât noi suntem în viață". Membrii mansardei riscau să fie hărțuiți de autorități, de comuniști, poate chiar arestați și, cu siguranță, să aibă dificultăți în carieră. La fel ca și noi ceilalți din Armata Națională, ei erau o minoritate, deoarece majoritatea polonezilor considerau că era necesar să trăiască."
Astăzi, nu numai istorici eminenți, ci și intelectuali și filosofi pot fi întrebați despre istoria Aticului. Roger Scruton, autor a peste 30 de cărți, este unul dintre aceștia.
"În anii 1980, perioada Solidarității era deja o amintire, iar legea marțială a redus Polonia la un fel de tăcere somnambulică. Am călătorit în căutarea unor grupuri mici de oameni care doreau să discute, să învețe, să pună întrebări și să recupereze măcar o parte din viața intelectuală care a înflorit cândva în Polonia". - își amintește Scruton, care la Przemyśl a dat peste un cerc de persoane asociate cu "Strysz Cultural". "Se întâlneau, nu ca prietenii noștri din Cehia, în vreun subsol sau în vreo cameră de cazane din subteran, ci pe acoperișul clădirilor, ca și cum nu le-ar fi păsat cine îi putea vedea. Grupul lor de discuții a fost descris ca fiind o mansardă, un loc sub acoperiș, iar când i-am întâlnit m-am trezit într-o societate deschisă de oameni normali, mic-burghezi, care erau hotărâți să trăiască, să picteze, să scrie și să discute, ca și cum partidul nu ar fi fost nimic mai mult decât un flux de apă murdară care curge în canalizarea de dedesubt. În fruntea lor se afla Marek Kuchcinski, un fost student la istoria artei care a trăit în afara sistemului și care credea cu ardoare în cultură ca eliberare a spiritului și sfidare a ordinii totalitare. Scriitori, pictori, profesori se adunau în jurul lui și datorită lui am putut organiza o serie de vizite ale intelectualilor occidentali pentru a discuta cele mai importante probleme ale zilei în aceste mansarde", povestește Roger Scruton.
Este dificil de afirmat fără echivoc ce a fost "Mansarda culturală" și ce impact a avut asupra conștiința multor oameni a fost "podul cultural". Profesorul Krzysztof Dybciak, istoric și teoretician al literaturii, eseist și autor de poezii, își amintește de evenimente culturale, denumite uneori "Strychowy Spotkania" și
numere de reviste: "Erau fenomene originale pe harta culturii independente care existau în afara structurilor statului comunist. Una dintre trăsăturile neobișnuite a fost fenomenul de atragere a contribuitorilor nu numai din Polonia. La acea vreme, era cu adevărat excepțional ca atât de mulți artiști și intelectuali britanici să concerteze într-un oraș mic (după standardele europene), chiar la granița cu Imperiul Răului. Iar Przemyśl a fost gazda unui număr nu mic de artiști; profesorii Mark Lilla și Roger Scruton sunt figuri importante în domeniul științelor umaniste din lume. Cu toate acestea, cunoștințele despre un fenomen atât de valoros al culturii libere din anii 1980 sunt puține."
Acest gol în memoria colectivă va fi umplut de o reeditare publicată în colaborare cu Institutul Memoriei Naționale. Are 450 de pagini și conține 6 "mansarde culturale" din anii 1980 și 1990 și una care nu a fost publicată niciodată.
Marta Olejnik
